miercuri, 1 aprilie 2009

Welcome home, Liverpool!

Meciul disputat săptămâna trecută la Dortmund s-a încheiat cu victoria celor de la Liverpool ce au dispus cu 5-4 de Alaves, reuşind astfel să intre pentru a treia oară în posesia cupei UEFA. Punând însă suflet în analizarea celor văzute şi auzite pe parcursul acestui meci descoperim mai mulţi participanţi ce pot pleca de pe Westfalenstadion cu capul sus. Îi amintesc mai întâi pe spanioli, pe basci mai bine spus, căci oraşul lui Alaves, Vitoria, se află în Euskadi, adică pe înţelesul tuturor în Ţara bascilor, apoi pe antrenorul Mane şi chiar pe Cosmin Contra, un jucător de care avem sufleteşte nevoie după despărţirea de Hagi. Câţi basci au îmbrăcat culorile lui Alaves nu prea mai prezintă importanţă în fotbalul zilelor noastre. Excepţie face totuşi Athletic Bilbao unde toţii jucătorii sunt basci. Bilbao se numeşte Bilbo în euskara, în limba bască adică, iar clubul poartă englezescul nume de Athletic pentru că la întemeierea clubului au pus osul tocmai... englezii.
Să revenim însă la Dortmund. Primul contact e uluitor. O mare de eşarfe şi steaguri alb-roşii se agită până aproape de gazon. The Kop, tribuna renumită a „cormoranilor“ din Liverpool, e în sărbătoare şi cântă tot timpul meciului „Walk on, walk on, with hope în your heart and you'll never walk alone!“ Mi se înfioară pielea pe mine!
Pe Liverpool i-am văzut ultima oară într-o finală de Cupă în mai 1985 la Bruxelles, pe stadionul Heysel contra lui Juventus, atunci când au fost 39 de morţi în tribuna italiană! Echipele din Anglia sunt suspendate din cupele europene pe o perioadă de cinci ani, iar Liverpool pe şase. Nici un jucător de la Liverpool nu-şi părăseşte însă clubul.
15 aprilie 1989. La Sheffield, în semifinala Cupei Angliei, mor striviţi de gardul ce înconjoară gazonul 96 de suporteri ai lui Liverpool. Imaginile cu zecile de morţi întinşi pe gazonul unde urma să se desfăşoare meciul fac înconjorul lumii. Mormane de flori se adună la porţile stadionului de pe Anfield Road. „You'll never walk alone“ capătă dimensiuni de simbol. Englezii nu-l acuză pe Dumnezeu că ar fi răzbunător şi îndepărtează aceste garduri „de siguranţă“ de pe stadioane, acolo unde spectatorii nu vor mai avea locuri „în picioare“, ci vor sta cu toţii pe scaune.
Ani de căutări. Mai multe dezamăgiri decât victorii. Timpurile de aur par a fi apus pentru totdeauna. Moment în care antrenorul Roy Evans este înlocuit cu un francez, Gerard Houllier, ce reuşeşte să formeze o echipă cu care cucereşte într-un singur sezon Cupa Ligii, Cupa Angliei şi Cupa UEFA, fapt fără precedent. Dacă seara de miercuri a văzut naşterea unei echipe, Alaves, ea a asistat totodată şi la renaşterea unei mari echipe, Liverpool, purtată spre victorie de glasurile celor mai frumoşi suporteri ce mi-a fost dat să întâlnesc în viaţă. Welcome home, Liverpool!
(DeWest, 22 mai 2001)

Un comentariu: